Comicul este o categorie estetică
greu definibilă din cauza dependenţei de obiceiuri şi mentalităţi, variind de
la o epocă istorică la alta.
Cele mai numeroase teorii explică
efectul comic prin dezvăluirea
neaşteptată a unui contrast – de exemplu între limbaj (stil, registru,
forme învechite sau forme noi) şi situaţie, sau între conţinutul
aparent şi cel real al unui mesaj, între două scenarii
incompatibile.
Comedia lui Caragiale O
scrisoare pierdută uzează de toate tipurile de comic: de situaţie (pierderea şi găsirea
scrisorii, întâlnirea Caţavencu - Tipătescu); de caracter (ipostazele personajelor, disponibilitatea
disimulatorie); comicul de moravuri (relaţia
dintre Tipătescu şi Zoe, practicarea şantajului politic); comicul de nume, comicul de limbaj. Agramatismul constituie
trăsătura cea mai frapantă în vorbirea eroilor caragialieni. El denotă, cel mai
adesea, incultura, statutul de parvenit (neologismele, barbarismele),
înţelegerea rudimentară confruntată cu un limbaj peste puterile ei
(etimologiile populare). Toate acestea se subsumează portretizării comice a
unor a unor fenomene specifice epocilor de tranziţie.Punerile în scenă ale
comediilor caragialiene provoacă mai totdeauna râsul copios al publicului. Pentru
unii însă, râsul stârnit de Caragiale
ascunde o tragedie.
Aricolul a fost mutat!
Citeste continuarea AICI!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu