Cea mai importantă piesă a
lui Caragiale, în care geniul său cunoaşte deplina manifestare, este O
scrisoare pierdută, jucată în premieră la 13 noiembrie, 1884.
Tema
comediei o constituie viaţa social-politică dintr-un orăşel de provincie în
circumstanţele tensionate ale alegerii unui deputat, eveniment care
antrenează energiile şi capacităţile celor angajaţi, într-un fel sau altul, în
farsa electorală.
Întreaga acţiune a piesei se derulează “în capitala unui judeţ de munte”,
cuprins de febra campaniei electorale. Pretextul dramaturgic, ce încinge
spiritele şi activează conflictul, este pierderea de către Zoe, soţia lui
Zaharia Trahanache, a unei scrisori de amor ce i-a fost adresată de Tipătescu,
prefectul judeţului. Scrisoarea, găsită de Cetăţeanul turmentat şi apoi
sustrasă acestuia de Caţavencu, este folosită de cel din urmă ca mijloc de
şantaj pentru a obţine candidatura. În timp ce Zoe este dispusă a accepta
condiţiile impuse de Caţavencu, Tipătescu încearcă o înţelegere favorabilă
sieşi, iar Trahanache are “puţintică răbdare”, încercând să-l prindă pe
“onorabilul” cu alta şi mai boacănă (Trahanache lasă a crede că scrisoarea este
“curată plastografie”). Farfuridi şi Brânzovenescu, aliaţi ai lui Trahanache şi
Tipătescu, bănuiesc o trădare şi sunt dispuşi să expedieze o anonimă la Centru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu