PLUMB
de George Bacovia
Dormeau adanc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vesmant -
Stam singur in cavou ... si era vant ...
Si scartaiau coroanele de plumb.
Dormea intors amorul meu de
plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput sa-l strig -
Stam singur langa mort ... si era frig ...
Si-i atarnau aripile de plumb.
I.Preliminarii
În evoluţia simbolismului românesc,
poezia lui George Bacovia marchează etapa simbolismului autentic. Ea conţine
ultimele reverberaţii ale eminescianismului şi deschide perspectiva
modernismului, din care se nutreşte poezia generaţiei de la 1960. Relaţia lui
Bacovia cu simbolismul european se reflectă în recuzita tipic simbolistă a
poeziei sale: prioritatea simbolurilor, a sugestiei bazate pe “corespondenţe”,
efectele muzicale, efectele picturale, spleen-ul, nevroza, boala, râsul,
plânsul, ironia, discontinuitatea, citadinismul, solitudinea, evadarea etc.
Într-un climat de motive şi formule repetabile, Bacovia
cultivă o poezie a excesului, şi asta la nivelul fiecărui text luat în parte.
Starea care domină eul poetic bacovian este tragismul. Prin cultivarea unei
poezii a excesului şi prin tragism, Bacovia se defineşte deja ca poet
expresionist.
Trăirea existenţială a durerii,
sentimentul de pustietate şi singurătate sunt elemente expresioniste realizate
de poet prin corespondenţe între sentiment şi culoare, sentiment şi muzică.
Poezia Plumb dă titlul unui ciclu din creaţia
lui George Bacovia şi ar putea foarte bine să dea titlu întregii creaţii
bacoviene.
II.Temă
şi viziune
Tema poeziei este thanatosul (moartea).
Eul poetic, minat de ideea morţii, se coboară în infern şi rămâne prizonierul
propriei sale proiecţii. Elementul care generează şi susţine
starea eului poetic este plumbul. Avem de-a face
cu o metaforă – simbol care poate fi interpretată în mai multe sensuri. Astfel,
plumbul, prin greutatea lui specifică mare, poate sugera apăsarea sufletească;
prin culoarea lui cenuşiu închis poate
sugera monotonia şi plictisul, mediul meschin, cu false străluciri de-o clipă,
acoperite repede de proza grea, diurnă, aşa cum strălucirea unei zgârieturi în
inertul metal se oxidează, recăpătându-şi culoarea banală, dezolantă, urâtă;
chiar sonoritatea înăbuşită, contrasă într-o silabă – a cărei singură vocală
este “u”- lasă impresia de cădere grea, fără ecou.
La Bacovia, poezia încetează să reprezinte obiectele; ea
este expresia unei percepţii inverse, de la psihic spre obiect, a unei
percepţii torturate, deformate. Poezia se transformă astfel într-o stenogramă a
imaginarului.
III.Analiza structurală a textului
1.Titlul
poeziei este unul interior, simbolic. Repetarea de
şapte ori a cuvântului plumb (de şase
ori ca determinant) dă sugestia înlocuirii substanţei universului, trecerea
lumii din organic în mineral, încremenirea în captivitatea morţii.
2.Secvenţe
poetice.
Textul este
format din două catrene succinte, două strofe ce se constituie fiecare în câte
o secvenţă poetică. Prima secvenţă schiţează spaţiile thanatosului, iar cea de
a doua definitivează viziunea accentuând asupra unui eu liric captiv în
cenuşiu, pentru care sentimentele au încremenit în moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu